Home » Știință » Astronomii au reuşit să observe un asteroid albastru, de aproape

Astronomii au reuşit să observe un asteroid albastru, de aproape

Astronomii au reuşit să observe un asteroid albastru, de aproape
Publicat: 31.10.2018
Astronomii au anunţat recent că în urmă cu un an au putut observa de aproape asteroidul 3200 Phaethon, o rocă spaţială albastră ce unori se comportă precum o cometă.

Asteroizii albaştri reprezintă doar o fracţiune din rocile spaţiale de acest tip descoperite până în prezent, după cum afirmă Teddy Kareta, absolvent al Universităţii din Arizona. Conform USA Today, o mare parte din asteroizi au o culoare cenuşie, roşiatică, în funcţie de materialele de la suprafaţă. 

În afară de culoarea sa ciudată, Phaethon deţine calităţi atât ale unui asteroid, cât şi ale unei comete. Astronomii l-au descoperit pe Phaethon în 1983 şi au crezut că probabil obiectul este „o cometă stinsă”. „Cometele sunt de obicei roşiatice, nu albastre. Aşadar, deşi orbita lui Phaethon era precum cea a unei comete stinse, este greu de definit dacă este mai mult un asteroid sau o cometă stinsă”, a declarat Kareta. 

Pe 16 decembrie 2017, asteroidul Phaethon s-a apropiat cel mai mult de Pământ, evenimentul a mai avut loc anterior în 1974. Momentul le-a permis astronomilor să afle mai multe detalii despre obiect şi locul din care provine. Specialiştii susţin că asteroidul este şi sursa curentului de meteori Geminide ce poate fi observat pe Pământ la mijlocul lunii decembrie. Anterior acestei descoperiri, specialiştii credeau că Phaethon era sursa tuturor curenţilor de meteori. 

NASA a admis că Phaethon este greu de catalogat. „Este posibil ca Phaethon să fie o cometă stinsă sau un nou obiect pus în discuţie de astronomi, numit >”, a afirmat NASA. 

Orbita extrem de eliptică a lui Phaethon în jurul Soarelui oferă credit acestei ipoteze. Conform NASA, „cercetătorii nu sunt siguri cum să-l definească pe Phaethon. Atunci când un obiect trece pe lângă Soare nu dezvoltă o coadă de cometă, iar spectrul lui este asemănător cu cel al unui asteroid”. 

O altă ipoteză a cercetătorilor este că Phaethon s-a desprins dintr-un alt asteroid, Pallus, dar reflexia sa sugerează contrariul. „Este în egală măsură albastru, ceea ce înseamnă că într-un anumit moment a fost > de căldura Soarelui”, a declarat Kareta. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?